Descurcarea și încurcarea

Nu știu dacă ați observat, dar răspunsul clișeu pentru destul de mulți români când sunt întrebați ce (mai) fac este: “mă descurc”. Și fericitul nu se referă la vreun joc de puzzle sau labirint intelectual în care se regăsește și din care vrea să iasă cu ardoare, ci la faptul că viața însăși i-a așternut dinainte soluția pentru ițele în care tot ea, în mârșăvia ei, a ales să îl încurce pe individ.

Așadar suntem națiunea care se descurcă. Dar nu așa.

Afară (nu) plouă cu bani, ne descurcăm.

Sănătatea e la pământ, ne descurcăm.

A venit toamna, ne descurcăm.

A venit criza din nou, ne descurcăm.

A început școala, ne descurcăm.

Am ratat școala, ne descurcăm.

Uneori mă întreb dacă acest cuvânt are rol cauterizant sau moralizator. Ne propunem să ne lingem rănile și să așteptăm compasiunea celui cu care discutăm sau să ne apucăm de bărbie, să ne lipim două palme și să ne ridicăm în picioare ca un erou din filmele americane?

Te uiți în sus și vezi:

1. Avioane – clasic
2. C&c@t – e de la avioane
3. Medic – Culcă-te la loc, poate trece
4. Pe maică-ta – iar te-ai îmbătat ca porcu’
5. Țâțe – te-ai scos
6. Cer – ești pe drumul cel bun
7. Clanța – iar te-ai îmbătat ca porcu’
8. Tavanul alb – ce te așteptai dacă nu l-ai făcut mov?
9. Norocul – de ce tre să stea el deasupra?
10. Frunze – ești pe drumul cel bun
11. Balcoane (de apartament perverșilor) – te pregătești de duș
12. Profa de sport – ești praf, iar or să râdă fetele cu curu’ de tine, dar amândoi știm că asta îți dorești
13. Apă – înoată mai cu spor
14. O asistentă – carpe diem
15. Pe șefu – o schimbare este întotdeauna de bun augur
16. Negru – închide și redeschide
17. Mărgele – mai bine vedeai țâțe
18. Păr – e momentul pentru codițe
19. Gogoși – numele Domnului fie binecuvântat
20. Capacul portbagajului – iar te-ai că€?t spre ventilator
21. Pământ – măcar e liniște
22. Chipul ei – te apropii
23. Preotul – te-a luat cu vertij de la babele din biserică
24. O lopată – pregătește-te pentru negru
25. Bani – norocul stă întotdeauna deasupra
26. O muscă – și ți-a tot zis să pui plasă
27. Viața – tot încerc să înțeleg de ce să mă uit în sus când orizontul e pe orizontală

Și?