Lacul, animalul, gemetele 2 și redescoperirea

Aceasta este una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut în ultima vreme. Este pe lacul Siutghiol, unde mi-am făcut veacul zilele astea alături de jumătatea mea mai frumoasă.

A doua surpriză a acestui weekend a fost să aud din nou o femeie în chinurile plăcerii, care iar nu se afla în aceeași încăpere cu mine. Întorcându-ne seara la camera de hotel, pe trepte fiind, auzim un chițăit puternic de parcă prinsesei un șoarece cu ușa și îl storceai de toate informațiile adunate de prin vecini. Totul a durat cam 10-15 secunde, până am intrat în cameră. Se vede treaba că la clădirea cu pricina se aude în camera alăturată și când tragi aer în piept.

Senzația dimineții de azi a fost dumnealui. Eu cred că este o vidră dar la cunoștințele mele de faună ar putea fi lejer un hipopotam.

Provocat de toată blogosfera care se încăpățânează să redescopere România iar, iar și iar, am pornit spre Adamclisi. Auzisem, citisem, dar nu văzusem. După un drum de vreo jumătate de oră de la Murfatlar spre sud și apoi vest, pe frumoasele dealuri dobrogene am ajuns la monumentul cu pricina. Foarte liniște. Câteva mașini rătăcite și ghizii care îmi confirmau că lumea e la biserică. Altfel zică-se că există agitație la fața locului în timpul anului școlar. Nu o să intru în istoria locului, deoarece au făcut-o alții. Recomand cu drag să mergeți pe acolo data viitoare când veniți sau plecați de la mare. Măcar pentru domnul Enea, ghidul de la monument, care este o enciclopedie, și pentru nea Soare, paznicul de la Cetatea Adamclisi, așa cum s-a autointitulat, care la rândul său te uimește prin câtă istorie scoate pe gură, în ciuda înfățișării modeste.

Și încă o lecție învățată azi. Nicio piatră fără ghid. Vestigiul fără poveste este ca o cafea fără aromă.

Anunțuri

Hanul Pescarilor, 100 de coco și gemetele

Ajuns în urbea orădenilor și lihnit de foame (v-am zis că mănânc mult?) merg cu grupul la o bodegă de lângă hotel, denumită Crinul Alb. Un local care s-a dovedit o frecție și pe care nu vi-l recomand prin prisma faptului că de la comandă până la servire a durat cam cât de la creștinare până la marea schismă.

După ce încep să băloșesc ceasul de somn, o luăm spre hotel. La parter dăm să ne urcăm în lift, noi fiind 5 oameni și apare o pisi cocoțată pe niște picioare de gimnastă expuse ca fetele din Amsterdam (I love that city), părul lins de placă, tenul pudrat ca scorțișoara și atitudine de „marș mă fraiere”. Se urcă în alt lift și mergem fiecare pe ritmul nostru zen.

Cobor la 4 cu colegu de suferință și tipa în fața noastră. O ia pe culoarul unde aveam și noi camera și ea înainte și noi după ea. Încă de la parter mi se aprinsese în minte imaginea inseminată de unul dintre amicii de la masă care spunea că pentru 100 de cocoșei la hotelul unde stăm ți se arată prințese de stai în limbă ca JVC în șpagat. Amu noi mergând și ea în față eram deci, iar noi ne ștergeam balele unul altuia. Și ne apropiem de cribsul nostru, 405, și duduia parchează în față la 404, ciocăne la ușă, i se deschide și se face pierdută.

Râdem, glumim și ne punem să ne culcăm (fiecare în patul lui zevzecilor). Să fi fost cam ora două trecute fix. Și colegu’ adoarme dus deja când încep să aud prepelița din camera alăturată cum își manifesta schimbul cultural cu individul care mai devreme o primise în vizuină. Și totul se întâmplă preț de câteva minute în care ea se aude rezolvată ca o ecuație cu doi necunoscuți.

Uite așa am auzit prima oară în viața mea o femeie fiind satisfăcută care să nu fi fost în aceeași încăpere cu mine.

Aviz amatorilor, la Continentalul din Oradea serviciile sunt pe pozitiv.

P.S. În Oradea se mănâncă demențial la Hanul Pescarilor. Prețuri pe măsură și mâncare de la Dumnezeu din bătătură. Musai să încercați jumările de pește și clătitele care poartă numele localului, umplute cu măr ras și scorțișoară și trase prin ciocolată. Mmmmm.

Sfârcurile bată-le norocul

În cazul în care nu știați femeia se excită și prin intermediul sfârcurilor. Dacă nu știați acest lucru aveți doar câteva variante. Fie aveți sub vârsta legală pentru urmărit filme pentru adulți (8-9 ani), fie sunteți călugăr, fie aveți deficiențe de percepție, fie pur și simplu ignorant. Realitatea (TV-ul, nu cea de afară) ne  uimește cu rezultatele unui studiu și ne anunță că misterul sfârcurilor a fost dezlegat.

Ei bine, gata cu misterul, totul este la lumină acum. Degeaba se vor mai chinui cuplurile pe întuneric. Se confirmă că senzațiile recepționate de sfârcuri ajung la nivelul creierului tot acolo unde ajung și cele din alte zone erogene. Cu alte cuvinte femeile sunt ca niște ecuații matematice, care indiferent de felul cum sunt rezolvate ajung la același rezultat.

A, și cum nu era de ajuns că am descoperit cana cu mâner pe partea stângă aflăm că unul dintre vinovații transmiterii semnalelor colectate de organele genitale spre creier este nervul hipogastric, ceea ce arată indubitabil că dragostea, nu-i așa, trece prin stomac.

Cine ascultă manele-i fraeeeeer!!!

Aţi observat că atunci când cineva este întrebat ce gen de muzică ascultă prima tendinţă este să spună ce nu ascultă: ” aaa cu siguranţă nu manele…”? Spanac, atunci de unde au frate maneliştii bani de nu a întors Isărescu în viaţă lui cu lopata în vistieria statului? Îi schimbă între ei de la unul la altul? Dar ipocrizia e mai parşivă de atât. Să vezi că hintelectualii nici nu citesc tabloide şi nici nu stau târziu să se uite la Capatos. Pur şi simplu ei schimbă între National Geographic şi Discovery, iar când se plictisesc de maimuţele care şi-o trag pe acolo (căci din păcate şi posturile acestea au un anume procent de content nerecomandat copiilor :)) schimbă postul pe altele quality. Whatever.

Aşadar toţi suntem nişte sfinţi şi ascultăm doar de Patapievici şi de învăţăturile Prea Fericitului Daniel dar audienţele şi tirajele emisiunilor şi publicaţiilor tabloide sunt în tavan, tavanul Casei Poporului, nu al apartamentului meu. Idee este că eu citesc şi tabloidele şi nu pentru că mă preocupă ce băşini a mai tras Mutu sau cu cine şi-a mai tras-o la propriu Crudu, dar pentru că sunt cea mai tare sursă de divertisment a momentului. Nici Divertis nu mă mai face să ma c%c pe mine de râs cum o fac comentariile articolelor de pe site-urile tabloidelor.

Nu fiţi ipocriţi cu intelectul vostru. Daţi-i păpica bun, gen Hesse, Marquez, Bach, Pacino, Hopkins şi ce va mai excită vouă neuronii de dăştepte şi dăştepţi, dar nu-i interziceţi deliciul divertismentului modern realizat de pleabă. Cum să mai ştiţi să deosebiţi binele de rău dacă nu îl priviţi în ochi sau … mă rog, între picioare? Hai că încep să vorbesc ca mama.

Găsiţi aici exemplu de articol absolut inutil pentru omenire.

Pe curând. Până atunci nu lăsaţi logika jos.