Să ne responsabilizăm, primesc, dar nu de tot

Una dintre întrebările care face ca sudorii să năpădească frunțile PiaRilor în miez de noapte este cea referitoare la ce înseamnă până la urmă CSR-ul? Sunt companiile cu adevărat preocupate de gărgărițele care le cumpără produsele sau totul este un act de bravură care trebuie să mai halească niscaiva buget de comunicare?

Ei bine adevărul este undeva afară :). Dar înainte să ieșim afară, o variantă ar fi să pășim înuntru, pentru o lecție de CSR. Pe 15-16 mai se adună la European CSR Lessons o echipă de comunicatori  și nu numai, de prin țară și de prin altele, ca să își împartă în mod egal și imparțial înțelepciunea participanților.

Așa că dacă vă pasă de cum ar trebui să se întâmple CSRul ăsta pe plaiurile unde altă dată Miorița nu investea în salvarea naturii, încercați să ajungeți la eveniment. Nu știu dacă domnițele și domnii care și-au dat întâlnire marți  la 11 trecute fix vă vor răspunde la întrebarea metafizică de mai sus, însă cu siguranță vor da niște motive să ne mai punem alte întrebări. Iar întrebările nu strică, pentru că de obicei sunt în căutarea unui răspuns.

Anunțuri

Deci, să ne-nţelegem

De multe ori mă întreb cum facem de ne înţelegem în online. Scrisul are o grămadă de limitări. Suntem obişnuiţi să avem ton al vocii şi limbaj corporal, fie că e mimică sau gestică. Fără ele o grămadă din sensul cuvintelor rămâne la latitudinea cetitorului.

Nu de puţine ori am văzut iscate dispute pe tema interpretării greşite a unui mail, comment etc. Cum mă mai trezeam la job analizând mailuri de la clienţi ca odinioară la ora de română, când ne storceam creierele şi aşa plate de efort, ca să aflăm ce a vrut să zică poetul. Ok, semnele de punctuaţie şi smiley face-urile ajută foarte mult, dat chiar şi aşa uneori ne înţelegem pe dos, deloc sau prea bine.