Istanbul, orașul unde Isus și Allah stau sub același acoperiș

Dintre toate orașele care mi-au fost date să le vizitez până acum, Istanbulul este de departe locul unde m-am simțit ca miezul în nucă. Și nu cred că are doar a face cu faptul că înalta poartă a fost cuvânt de ordine câteva sute de ani pe meleagurile noastre. Orașul este o combinație fermecătoare între modern și vechi și între disciplină și dezordine. Este locul unde nu se interpun doar oamenii de rând ci și divinitatea în formele sale acceptate unanim.

Să le luăm pe rând:

Citește în continuare „Istanbul, orașul unde Isus și Allah stau sub același acoperiș”

În jurul casei

Mă lăudam la un moment dat că am avut norocul ca până la această vârstă să vizitez Europa în lung și-n lat. Chiar dacă a fost în interes de lucru, am adulmecat locuri unde nu bănuiam că o să pășesc prea curând.

Și dacă soarta a fost bună cu mine, ca orice om modest, am decis că vreau mai mult. Mi se pare că viața ne oferă șansa (multora dintre noi) să descoperim lucruri mai departe de vârful telecomenzii și plajele Mării Negre sau de Cora Pantelimon și București Mall. De fiecare dată când pășesc într-un nou loc mă simt ca puiul taman scos din găoace și încep să alerg hulpav după imagini, gânduri, figuri, mirosuri, priviri, cărări și urme. Puține lucruri mă trezesc din adormire la fel ca noile locuri pe care le vizitez. Este valabil și pentru plaiurile pe unde miorița își trăda soarta.

Și nu contenesc să mă întreb cum pot fi oameni care toată viața lor au trăit pe un petec de pământ, iar singurele lor șoapte dinspre orizont au fost TV-ul și radioul.