Unii eroi sunt adevărați

Acesta este lucrul care mi-a rămas în minte după ce am văzut Drive. E un film foarte bun. Foarte bun! Și nu spun asta pentru că are de toate: mașini, un fir epic (excelent de simplu), o femeie frumoasă, un actor care promite mult și .. urmăriri de mașini. Am amânat destul de mult să-l văd și satisfacția a fost cu atât mai mare. Coloana sonoră este mișto, iar băieții care s-au jucat la montaj au făcut-0 foarte bine. Dovada este nominalizarea la oscar. Până în ultima clipă te aștepți ca filmul să aibă un final trist, și așa are, însă e cel mai bun mod în care se putea termina pentru personaje. De fapt, ideea principală a filmului se referă la sacrificiu. Nu știu dacă asta a vrut să zică autorul, însă personajul principal pare să fie un Avraam al zilelor noastre, deși omul alege să se pună pe el însuși pe altarul de sacrificiu, și tocmai de aceea primește șansa pe care cei mai mulți dintre eroi nu o au. Un film foarte bun, pe care îl recomand.

Câteva exemple din coloana sonoră.

College & Electric Youth – A Real Hero

Desire – Under Your Spell

Kavinsky – Nightcall

Anunțuri

Crazy, Stupid, Love.

Din afișul Crazy, Stupid, Love ai spune că este încă o comedie cu aromă de orez cu lapte, marca Steve Carell. Dar nu este. E o comedie foarte bună. Pe alocuri am râs bine și nu m-am plictisit o clipă, deși la început eram foarte sigur că mă voi uita la acest film mai mult spre plăcerea jumătății mele mai bune, căreia, surprizăăăă, îi plac mai degrabă comediile romantice, decât filmele de acțiune.

Carell face un rol bun, urmat îndeaproape de puștiul care joacă rolul fiului său. Încurcătura de relații nu mi-a lăsat loc de a prevedea finalul sau ce urmează mai departe de câteva scene, ceea ce mă face să îl pun pe lista de to keep. Așadar un film relaxant și funny, în care doamnele și domnișoarele se pot uita mai ales la Ryan Gosling, și până și eu recunosc că omul are ce arăta, iar bărbații se pot uita mai mult la Emma Stone, sau în funcție de preferințe la Julianne Moore sau la cu 4 ani mai puțin ridata Marisa Tomei. A, da, și joacă și Kavin Bacon, dacă are relevanță.

Cât de repede poți să numeri până la 1?

Aceasta este una dintre întrebările care mi-au răsărit în tărtăcuță când am văzut ce-am văzut ieri și când am înțeles ce-am înțeles. E futil să mai spun că ne bălăcim într-o supă de convenții și că normală ni se pare doar zacusca în formula ca la mama acasă, nu și cea a altora.

Vasăzică ieri am avut o revelație. Mă aflam la un eveniment organizat pentru un client, producător de adezivi și spunem poliuretanice. Așa, și? Anunțam un produs nou, un mortar în strat subțire pentru zidărie, îmbuteliat. DA, îmbuteliat într-un tub sub presiune. De mic fiind, mortarul știu că se face luând ciment și amestecându-l cu apă într-o ladă mai mare sau, mai nou, în betonierele acelea mobile care se învârt ca un titirez. No more, zic polonezii. Ei spun că de acum vom folosi o spumă poliuretanică să lipim blocurile de BCA sau cărămizile între ele. Da, sigur, … și marmota țaca paca. Așa am rămasc cu gura căscată când după doar 2 ore de la zidire, un perete a fost făcut țăndări însă punctele de rupere au fost în blocurile de BCA și nu la îmbinări. Și folosind TYTAN Professional Mortar în strat subțire poți ridica un etaj într-o zi și mai rămâne timp și de o bere.

Victima

Călăul

Coafura rezistă

cum se face

Lucrurile încep să se schimbe rapid. Și nu e vorba doar de numărul de microni în care se fac procesoarele. Totul evoluează într-un ritm care îl depășește pe cel al redesignului sticlelor de bere.

Pentru curioși mai multe detalii aici.

2.000 de Km

Atât arăta indicatorul de pe bord după ce am revenit în București. A fost lung, dar frumos. Primul road trip petrecut pe plaiurile pe care încep cu tristețe să le consider nemeritate de mulți dintre noi.

Totul a început cu un popas în Sighișoara și câteva zile la Cluj, orașele erau neschimbate, la fel și prietenii noștri (doar nu am fost singur în road trip) de pe acolo. Așa că am decis cu unanimitate să purcedem spre Maramureș. Mai exact spre Bârsana, unde Maica stareță însăși ne confirmase rezervarea de la Vila Bârsana. Până să ajungem însă la locul faptei am trecut prin Baia Mare și pe la Cavnic. Poate nu știți, însă Baia Mare este un orășel drăguț, unde am avut ocazia să fac cunoștință cu bucatele nordice așa cum se cuvine. Nu voi detalia pentru a nu vă distruge tastaturile pe care puteți băloși.

Citește în continuare „2.000 de Km”

Kickboxer, nelimitarea și Olimpiada

Am crescut cu filme cu Van Damme. Este o realitate pe care o simt de fiecare dată când la TV dau peste filme cu acesta pentru că ceva mă împinge involuntar spre a mă uita. Măcar un pic, măcar un pic. Cred că de fapt îmi plac filmele în care băieții buni îi bat pe cei răi, pentru că, nu-i așa, binele triumfă întotdeauna. Îmi place ideea că leul ar bate euro la curul gol, că bogăția ar putea învinge sărăcia, că voința ar putea sfida periodic lentoarea și tot așa. Mi se pare că filmele cu happy end te încarcă cu o energie nevăzută. Îți arată în limitele fantasticului oricărui scenariu că se poate, că tu, între x miliarde de gândăcei, poți!

La fel am simțit zilele trecute când am văzut Limitless, un film care face trimitere la o ipoteză interesantă: posibilitatea de a ne utiliza tot creierul. Și e simplu, nu trebuie să fii un geniu. Orice om cu un IQ mediu are, conform filmului, șansa să devină un megamind prin saltul la 100% al gradului de materie cenușie pusă în ecuație. Bradley Cooper, pe care e posibil să-l știți mai degraba din Hangover, nu face un rol mare, însă se potriveșe de minune acolo. Ei bine, la fel, după film primul imbold a fost să redeschid cartea care prinde praf pe noptieră de ceva vreme. Pentru că da, cred că se poate!

Și pentru că de obicei viața bate filmul Olimpiada mi-a întărit și mai mult această credință. Olimpienii sunt tot oameni, în carne și oase, care au trecut peste probleme și peste greutăți și au reușit. Mulți și-au păstrat modestia, iar alții au îndurat nedreptatea. Și chiar dacă uneori ai ghinion, sau soarta îți întoarce spatele pentru o clipă, lăsându-te pradă valurilor, trebuie să te ridici și să mergi mai departe, pentru că .. poți!!!

Mândrie patriotică

Azi am văzut pentru a doua oară la Jocurile Olimpice de la Londra steagul României înălțându-se alături de cel al Statelor Unite și al Rusiei. A fost din nou meritul gimnasticii. Mai precis al Sandrei Izbașa. Tot ea, alături de celelalte fete din echipa de gimnastică plasau România pe podium și la proba pe echipe, împreună cu aceleași puteri mondiale. În ambele dăți am fost mândru să văd că prin munca și talentul fetelor, România, o țară în care mulți se preocupă de a nu face nimic, se încăpățânează să rămână în topul sportivilor olimpici, cel puțin la gimnastică. Este o mândrie incomensurabilă să vezi cum atleți care, cu “vitamina E și cu brînca ursului”, înving concurenți din țări unde se investește la greu în sport.

Nu pot să nu mă întristez gândindu-mă că disciplinele la care au concurat atleții noștri la olimpiadă nu sunt la fel de populare ca fotbalul în România și nu atrag resursele “sportului rege”. Ne bucurăm și crește inima în noi când vedem performanțele de la judo, scrimă, haltere, gimnastică sau alte sporturi, însă uităm repede și ne înghesuim privirea și uralele în fața televizorului la fotbal, care nu aduce nici pe departe performanțele pe care le atingem în alte sporturi, cu mult mai puține resurse. Se toarnă o grămadă de bani în cururile unor băiețași care foarte rar se pot lăuda cu performanțe internaționale. În schimb înscriu des în cluburi și pe borderoul curvelor mondene.

Și îmi mai vin în mine toți românii care poartă numele țării noastre peste hotare, fie că vorbim de film, muzică, literatură, publicitate, olimpiade școlare,  IT sau medicină. Acești oameni fac cinste țării în care trăim și ne arată că se poate face performanță în pofida unei clase politice total dezinteresate de altceva în afara intereselor proprii și al mediului economic auster în care ne desfășurăm.

Acești oameni ne arată că ține de noi să nu fim impasibili la care este destinul acestei țări. Ține de noi să fim sau să devenim mândri că suntem români.