„Berbeci imaginari care aleargă prin stele”

IMAG0410

Mama a încercat, m-a dus la biserică, la împărtășanii, trecut pe sub mese, învieri și alte alea. La un moment dat chiar m-am dus și singur, deși nu prea știam de ce mă duceam. Prin liceu profu’ de religie, un tip mișto de altfel, ne-a rugat să mergem la slujbă și apoi să discutăm impresii. A fost momentul când am decis că biserica nu e locul meu preferat când se mai află și alți oameni în ea. Nu înțeleg de ce, cuvioasele babe, smeritele femei, prea pioșii bărbați și cucernicii moși, oile și pâinea lui Dumnezeu, se dau de ceasu’ morții de habotnici ce sunt, iar când vine vorba de minimum de respect se mhmm cu jet pe cuvântul popii, al celor șapte ani de acasă și al Ăluia de sus inclusiv.

Citește în continuare „„Berbeci imaginari care aleargă prin stele””

Anunțuri

Ţara ta are nevoie de tine

Am văzut imaginile cu cei doi candidaţi la scaunul de la Cotroceni şi mi se pare că imnul nostru are sens acum mai mult ca niciodată. De ceva ani buni românul doarme, doarme sub un strat gros de făină, ulei, zahăr şi găleţi, dar şi de procente de pensie. Românul doarme sub un strat gros de indiferenţă şi pasivitate, pentru că jobul său e bun, salariul suficient pentru ceea ce el numeşte trai decent, iar el nu poartă decât dispreţ pentru cei care votează sub semnul bancnotei. Românul doarme sub un strat gros de resemnare, pentru că în faţa oglinzii votul său nu contează, în sinea sa, votul său este neputincios în faţa tăvălugului de pomeni electorale, iar cercul său de prieteni este prea mic în faţa sutelor de autobuze cu turişti. Nimic mai neadevărat. Votul nostru contează, da al nostru, al maselor, mai ales al celor peste 45% 8.000.000 care nu vin la urne. Un vot unic nu contează, dar votul românilor contează. Este cel care poate răsturna orice premeditare.

uncle_sam

Dragi prieteni, amici, cunoscuţi şi necunoscuţi, deşteptaţi-vă! Votul vostru contează. Nu ne îmbătăm cu apă rece. România nu va fi diferită de luni încolo. Însă avem şansa ca în urma acestui vot să ne îmbătăm cu ceea ce mulţi nu mai au, cu speranţă.

Cât de repede poți să numeri până la 1?

Aceasta este una dintre întrebările care mi-au răsărit în tărtăcuță când am văzut ce-am văzut ieri și când am înțeles ce-am înțeles. E futil să mai spun că ne bălăcim într-o supă de convenții și că normală ni se pare doar zacusca în formula ca la mama acasă, nu și cea a altora.

Vasăzică ieri am avut o revelație. Mă aflam la un eveniment organizat pentru un client, producător de adezivi și spunem poliuretanice. Așa, și? Anunțam un produs nou, un mortar în strat subțire pentru zidărie, îmbuteliat. DA, îmbuteliat într-un tub sub presiune. De mic fiind, mortarul știu că se face luând ciment și amestecându-l cu apă într-o ladă mai mare sau, mai nou, în betonierele acelea mobile care se învârt ca un titirez. No more, zic polonezii. Ei spun că de acum vom folosi o spumă poliuretanică să lipim blocurile de BCA sau cărămizile între ele. Da, sigur, … și marmota țaca paca. Așa am rămasc cu gura căscată când după doar 2 ore de la zidire, un perete a fost făcut țăndări însă punctele de rupere au fost în blocurile de BCA și nu la îmbinări. Și folosind TYTAN Professional Mortar în strat subțire poți ridica un etaj într-o zi și mai rămâne timp și de o bere.

Victima

Călăul

Coafura rezistă

cum se face

Lucrurile încep să se schimbe rapid. Și nu e vorba doar de numărul de microni în care se fac procesoarele. Totul evoluează într-un ritm care îl depășește pe cel al redesignului sticlelor de bere.

Pentru curioși mai multe detalii aici.

Critica națiunii pure

Spuneam nu demult de faptul că m-am hotărât să gândesc pozitiv. Să mă dezic de mocirla de gânduri rele prin care călcăm zi de zi și să mă încalț cu cizmele imaculate de optimism. Apoi m-am dus la film și în timp ce eram la toaletă spălându-mă pe mâini am sesizat în oglindă doi tipi care s-au scurs spre ieșire din cabinele unde intră o singură persoană, prin spatele meu, fără să dea mâna cu dispenser-ul de săpun și jetul de apă rece. Erau ei, doi dintre tinerii care merg apoi și își țin prietena de mână și poate chiar o mângâie suav pe față, pe buze și … pe buze.

Și acest peisaj mi-a amintit că la fel de bine cum există oameni pe care îi iubesc, trebuie să existe și oameni pe care să îi urăsc. Și nu sunt doar ei. La fel sunt și cei care se urcă în metrou înainte să coboare ceilalți, cei care te sfidează în trafic fie ca pietoni, fie ca șoferi, aceia care ne sfidează din Casa Poporului, cei care își bat prietenele și soțiile, cei care primesc pensie de nevăzător având permis de conducere și lista poate continua.

Dar apoi mi-am amintit că există și cealaltă jumătate a paharului, cu cei care încep ziua de dimineață, cu taxmetriști care te așteaptă să ieși din local pentru că le-ai dat prea mulți bani din greșeală când ai plătit mai devreme, cu oameni care salvează alți oameni de la moarte, cu tineri care câștigă medalii la olimpiade, cu sportivi care fac performanțe, cu oamenii care parchează astfel încât să nu încurce pe nimeni, cu oameni care reciclează și mai ales cu oameni.

Așa că am înțeles că aceasta este lumea și nu o putem schimba. Noi ne putem schimba ca indivizi și odată cu noi putem contamina puținul din jurul nostru. Putem să ne trezim dimineața și să ne luăm pe noi haina înțelepciunii, să călcăm pe pașii respectului, să stăm pe scaunul facerii de bine și să bem paharul răbdării. Nu trebuie decât să alegi.

Tata are 60 de ani și a început să colecteze baterii după ce i-am povestit de faptul că se pot recicla.

Vreau să fiu milionar!

La începutul acestui an am decis că trebuie să devin milionar. Și cum loto e praf în ochi am ales să scot la licitație piticii din cap și să mă înscriu la Vrei să fii milionar. Pe 1 mă adun după petrecere, sun și .. sun și sun și după 10 apeluri care se încheie fatidic cu mesajul failed pe ecran renunț. Pe 5 reiau telefoanele și de data aceasta îmi răspunde Ianțu voios urându-mi bun venit la concurs. Ascult, răspund și greșesc. Nu-i nimic zic, formez din nou, ascult din nou, răspund corect și mi se comunică viteza răspunsului: 0,401 secunde.

Surâd împăcat știind că, în conformitate cu regulamentul concursului, răspunsuri sub 0,2 secunde nu se acceptă și, drept urmare, aș avea o mică șansă să mă aflu în top 80 răspunsuri, așa cum se cere ca să treci în următoarea fază. Primele 80 de numere selectate urmau să fie postate pe site-ul concursului. Zilele trecute accesez într-un suflet pagina cu pricina, la fel cum se înfige copilul în borcanul cu jeleuri și mă opresc ca atunci când jeleurile sunt lipsă, pentru că primii 80 de timpi începeau de la 0,201133 și se încheiau la 0,228640. Plecând de la această distribuție a răspunsurilor eu aș fi undeva între 500 și 600. Cool zic, o grămadă de lume în țara asta hotărâtă să facă treabă cu mintea.

Mă resemnez pentru că urmează înscrierile pentru episodul 2.

În această seară apuc telefonul soției, care a fost înzestrat cu butoane și nu cu platfus pe ecran cum e ifonul. Formez, pun pe speaker, ascult întrebarea, răspund instant la încheierea ultimei variante de răspuns, mi se confirmă că este corect și apoi aud timpul de răspuns: 0,160. Mă uit la frumoasa mea soție cu aceiași ochi pe care îi are Agnes în Despicable Me pentru că realizez că am răspuns sub 0,2 secunde și, conform regulamentului, sunt în situația în care cumva, fraudez sistemul și nu sunt așadar eligibil.

Vasăzică, când prea încet, când prea repede.

Cum să facem să fie bine?