Să mai zică cineva că Dumnezeu nu te încearcă

Milano, mâncăm de prânz, soţia nu poate duce toată porţia de paste. Zic hai să luăm la pachet, nu mi se pare nimic rușinos, ba chiar ceva de făcut oricând poţi evita aruncarea mâncării. Ea zice hai să nu ne complicăm. Aveam să ne întâlnim cu cineva şi să fi cărat mâncarea de colo colo nu era tocmai comod. Zăresc pe geam un nene care părea că s-ar fi bucurat să primească niste paste calde şi zic să-l fericim pe om. Zis şi făcut, luăm pachetul şi când să i-l întindem nevoiaşului acesta scutură nervos din cap de două ori trădând zbuciumul puţinei lucidităţi rămase între urechi. Asta e, mergem mai departe. Pun caserola în rucsac convins că nu va curge şi că vom găsi repede un altul, mai cooperant, pentru care foamea învinge raţiunea .. sau lipsa ei.

După o vreme verific rucsacul ca să văd dacă nu cumva curge şi … surpriză, mai multe lucruri bălteau în grăsime. Ooof! Scot, şterg, plec mai departe cu caserola în mână. Ne vedem de treabă şi după vreo 30 de min de mers prin Brera dăm de un alt homeless. Uşurare, alerg spre el ca spre iubirea regăsită, îi întind mâncarea şi primesc un „grazie, ciao!”. Mulţumirea cred că a fost a lui, iar salutul părea de mai sus, de mult mai sus, dar sper de bine.

P.S. ştiu, la carte zice să faci rugăciunea şi pomana în taină, dar povestea asta pare prea ruptă din cele cu învățăminte.

2.000 de Km

Atât arăta indicatorul de pe bord după ce am revenit în București. A fost lung, dar frumos. Primul road trip petrecut pe plaiurile pe care încep cu tristețe să le consider nemeritate de mulți dintre noi.

Totul a început cu un popas în Sighișoara și câteva zile la Cluj, orașele erau neschimbate, la fel și prietenii noștri (doar nu am fost singur în road trip) de pe acolo. Așa că am decis cu unanimitate să purcedem spre Maramureș. Mai exact spre Bârsana, unde Maica stareță însăși ne confirmase rezervarea de la Vila Bârsana. Până să ajungem însă la locul faptei am trecut prin Baia Mare și pe la Cavnic. Poate nu știți, însă Baia Mare este un orășel drăguț, unde am avut ocazia să fac cunoștință cu bucatele nordice așa cum se cuvine. Nu voi detalia pentru a nu vă distruge tastaturile pe care puteți băloși.

Citește în continuare „2.000 de Km”

Istanbul, orașul unde Isus și Allah stau sub același acoperiș

Dintre toate orașele care mi-au fost date să le vizitez până acum, Istanbulul este de departe locul unde m-am simțit ca miezul în nucă. Și nu cred că are doar a face cu faptul că înalta poartă a fost cuvânt de ordine câteva sute de ani pe meleagurile noastre. Orașul este o combinație fermecătoare între modern și vechi și între disciplină și dezordine. Este locul unde nu se interpun doar oamenii de rând ci și divinitatea în formele sale acceptate unanim.

Să le luăm pe rând:

Citește în continuare „Istanbul, orașul unde Isus și Allah stau sub același acoperiș”

Lacul, animalul, gemetele 2 și redescoperirea

Aceasta este una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut în ultima vreme. Este pe lacul Siutghiol, unde mi-am făcut veacul zilele astea alături de jumătatea mea mai frumoasă.

A doua surpriză a acestui weekend a fost să aud din nou o femeie în chinurile plăcerii, care iar nu se afla în aceeași încăpere cu mine. Întorcându-ne seara la camera de hotel, pe trepte fiind, auzim un chițăit puternic de parcă prinsesei un șoarece cu ușa și îl storceai de toate informațiile adunate de prin vecini. Totul a durat cam 10-15 secunde, până am intrat în cameră. Se vede treaba că la clădirea cu pricina se aude în camera alăturată și când tragi aer în piept.

Senzația dimineții de azi a fost dumnealui. Eu cred că este o vidră dar la cunoștințele mele de faună ar putea fi lejer un hipopotam.

Provocat de toată blogosfera care se încăpățânează să redescopere România iar, iar și iar, am pornit spre Adamclisi. Auzisem, citisem, dar nu văzusem. După un drum de vreo jumătate de oră de la Murfatlar spre sud și apoi vest, pe frumoasele dealuri dobrogene am ajuns la monumentul cu pricina. Foarte liniște. Câteva mașini rătăcite și ghizii care îmi confirmau că lumea e la biserică. Altfel zică-se că există agitație la fața locului în timpul anului școlar. Nu o să intru în istoria locului, deoarece au făcut-o alții. Recomand cu drag să mergeți pe acolo data viitoare când veniți sau plecați de la mare. Măcar pentru domnul Enea, ghidul de la monument, care este o enciclopedie, și pentru nea Soare, paznicul de la Cetatea Adamclisi, așa cum s-a autointitulat, care la rândul său te uimește prin câtă istorie scoate pe gură, în ciuda înfățișării modeste.

Și încă o lecție învățată azi. Nicio piatră fără ghid. Vestigiul fără poveste este ca o cafea fără aromă.

În jurul casei

Mă lăudam la un moment dat că am avut norocul ca până la această vârstă să vizitez Europa în lung și-n lat. Chiar dacă a fost în interes de lucru, am adulmecat locuri unde nu bănuiam că o să pășesc prea curând.

Și dacă soarta a fost bună cu mine, ca orice om modest, am decis că vreau mai mult. Mi se pare că viața ne oferă șansa (multora dintre noi) să descoperim lucruri mai departe de vârful telecomenzii și plajele Mării Negre sau de Cora Pantelimon și București Mall. De fiecare dată când pășesc într-un nou loc mă simt ca puiul taman scos din găoace și încep să alerg hulpav după imagini, gânduri, figuri, mirosuri, priviri, cărări și urme. Puține lucruri mă trezesc din adormire la fel ca noile locuri pe care le vizitez. Este valabil și pentru plaiurile pe unde miorița își trăda soarta.

Și nu contenesc să mă întreb cum pot fi oameni care toată viața lor au trăit pe un petec de pământ, iar singurele lor șoapte dinspre orizont au fost TV-ul și radioul.

Roma văzută și nevăzută

Acum că v-am zis unde să vă cazați la Roma și că tre să aveți cu voi antenele de net, pe lângă toate atracțiile turistice despre care știți cu siguranță (Panteon, Coloseum etc). mai sunt câteva lucruri de avut în vedere.

Peroni are două fețe la ei:

Nastro Azzuro

și

Peroni

N-am gustat nici una. În schimb am băutu n fel de nectar de malț 🙂

Citește în continuare „Roma văzută și nevăzută”

Unde să stai dacă ajungi la Roma

Cel mai deștept lucru dacă vrei să economisești bani este să stai într-un apartament. Ai practic toate utilitățile necesare ca și când ai fi indigen.

Cel mai deștept lucru dacă nu vrei să economisești bani este să stai aici.

Villa Medici este una dintre reședințele lui Ferdinando I de’ Medici, din renumita familie de bancheri din sec. al 16-lea și al 17-le, actualmente clădirea Academiei franceze la Roma. Foarte interesant este că apartamentele din această vilă pot fi închiriate. Nu am aflat prețul, însă cu siguranță este pe măsură. Iaca unde v-ați putea odihni târtițele de corporatiști, freelanceri sau eu știu ce mai învârtiți voi în viața de zi cu zi.

Pe aici urci o grămadă de trepte.

Așa arată camera în sine.

 

La asta te poți zgâi pe tavan când stai pe spate în pat.

Panorama de la fereastră.

Minibarul la stânga și toaleta la dreapta.