De ce e bună Vocea României

Pentru că avem ocazia să auzim muzică.

Pentru că așa poate vom scăpa cândva de tonele de lături care ne sunt împinse pe ureche în fiecare zi.

Pentru că Brenciu este un mega entertainer.

Pentru că Brenciu contrastează cu ceilalți atât de bine.

Pentru că este difuzat marți, când de obicei erau filme cu Steven Segal.

Pentru că emisiunile de acest gen ne arată că un burrito poate să ascundă lucruri venite de la Dumnezeu.

Pentru că vedem o emisiune foarte tare. Mie unul mi se pare mai sus decât X Factor sau Românii au talent. Mult mai sus.

Părerea de împrumut

Eu am ales să le ofer gratis. Cel puțin pe cele personale. Descoper de fiecare dată că părerile mele nu îmi sunt de ajuns. De multe ori mă găsesc în mijlocul unor discuții în care se varsă sudoare prețioasă și se aruncă neuroni de pe pontonul cerebelului, pentru ca în cele din urmă fiecare să plece pe drumul său cu aceleași păreri cu care a venit.

Nimeni nu este copacul înțelepciunii, deși pe unii nu m-aș sătura să-i ascult vorbind, dar dacă nu plecăm urechea și la părerea fratelui nostru, indiferent de culoarea din cerul gurii, cum să evoluăm dragii de noi? Ideile sunt multe și fixe, când de fapt ar trebui să zburde libere ca surorile mioriței. Observ oameni foarte tineri, care de la 24-25 de ani deja au impresia că lumea funcționează după niște reguli foarte simple, cuprinse în minuscula lor minte. Și da, așa e, regulile sunt simple, dar nu rezidă în capul lor.

Bruce Lee îl bate pe Van Damme

Dolce & Gabana, Hugo Boss, Burberry, Dior, Gucci și alții sunt doar câteva din numele care storc ultimii stropi din cardurile și portofelele celor binecuvântați de zeul banului. Dar ce au în comun? Toate sunt men made, construite, conduse și plăsmuite de bărbați. Mă rog, la unii avem îndoieli, dar aceasta este altă poveste. Adică domeniul în care femeia, acea ființă dată de Dumnezeu nouă să ne arate cum se așează pleata stângă să pice bine pe frunte, cum se îndoaie cămașa la guler să nu arăți ca un bulgar, cum se asortează culorile, cum se leagă frumosul de estetic și scopul diamantelor, este de fapt condus de bărbați? o_O

Dar, să continuăm. Un alt domeniu unde românul ar pune întotdeauna femeia pe primul loc, în vârful bățului de frigăruie chiar, este bucătăria. „Ca la mama acasă”, „ca nevastă-mea”, toți avem niște origini culinare pe care la apreciem negreșit ca pe sfintele moaște. Și cu toate astea, ultima oară când am verificat Jamie nu avea țâțe. Iar pe aici femeia e mai rară ca platina.

Când veți lua atitudine doamnelor?

Jedi mind tricks

Oamenilor le plac covrigii. Eu sunt om, asa ca principiile matematice ma fac sa cred ca e ok sa-mi placa covrigii. Curentul gastronomic care a lovit Romania de ceva vreme s-a impletit si in jurul papilelor mele gustative. Cum imi afecteaza asta creierul?

De fiecare data cand merg sa cumpar covrigi, creierul refuza sa ma mai asculte. In ciuda planificarilor de general de brigada si ministru al economiei la un loc, cand ajung la rand sa cer covrigul, ma blochez. Si va asigur ca nu este de la decolteul vanzatoarei care, fie vorba intre noi, nu prea are ce arata. Vroiam cu susan dar cer cu mac, vroiam simplu dar cer cu susan. Niciodata nu vreau sa cer cu mac pentru ca are sare dar inevitabil subconstientul preia controlul ca jumatatea malefica a economiei romanesti si strica tot.

Deciiiii, de ce?

Descurcarea și încurcarea

Nu știu dacă ați observat, dar răspunsul clișeu pentru destul de mulți români când sunt întrebați ce (mai) fac este: “mă descurc”. Și fericitul nu se referă la vreun joc de puzzle sau labirint intelectual în care se regăsește și din care vrea să iasă cu ardoare, ci la faptul că viața însăși i-a așternut dinainte soluția pentru ițele în care tot ea, în mârșăvia ei, a ales să îl încurce pe individ.

Așadar suntem națiunea care se descurcă. Dar nu așa.

Afară (nu) plouă cu bani, ne descurcăm.

Sănătatea e la pământ, ne descurcăm.

A venit toamna, ne descurcăm.

A venit criza din nou, ne descurcăm.

A început școala, ne descurcăm.

Am ratat școala, ne descurcăm.

Uneori mă întreb dacă acest cuvânt are rol cauterizant sau moralizator. Ne propunem să ne lingem rănile și să așteptăm compasiunea celui cu care discutăm sau să ne apucăm de bărbie, să ne lipim două palme și să ne ridicăm în picioare ca un erou din filmele americane?

Oradea și oamenii fără bagaje

După ce ne pleoștește pe pista de aterizare garează avionul și cobor ca un Onanis din private jet.

Miroase a iarbă proaspăt tunsă. E senzația aceea de natură, de libertate desăvârșită. De fapt o iau la picior pe o alee încadrată de niște pomișori, care mă poartă pe lângă clădirea modestă a aeroportului din Oradea care se renovează.

Ajuns în fața clădirii sunt anunțat că trebuie să aștept bagajul aici.

Hello Oradia!

20110830-223756.jpg

20110830-223809.jpg

RATB este model

Azi este Ziua Imnului. Nu vă îngrijoraţi, nu mă dă pe alături patriotismul ci am văzut steaguri cu pletele fluturânde la oglinizile tramvaielor şi autobuzelor. Mă întreb ca de fiecare dată ce mă-sa? După ce mă trezesc din ignoranţă, ajutat fiind de google sau wikipedia sau de patrioţi realizez că, la fel cum ghiocelul cocoşat de responsabilitate ne strigă că a venit primăvara, RATB, cocoşat de călători, vesteşte de fiecare dată patriotismul sedat de preocupările pentru ţăţe, curve, gherţoi şi alte târâtoare care se încăpătânează să se agaţe de cotidian.