V-ati intrebat vreodata care e rolul nostru, care e faza? Ma gandeam deunazi la intrebarea pe care ti-o pune angajatorul de obicei: „unde te vezi dupa x ani”. Apoi ma gandeam la ce scrie in Coran, ca singurul lucru cert pe lumea asta ar fi acela ca vom muri candva. Altceva, nimic nu e cert. Traim in conventii si reguli, ne limitam existenta de multe ori voit, incercand sa ne conformam intr-o societate pe care nu am cerut-o, nu am cautat-o, ci pur si simplu ne-a fost servita. „Trebuie sa inveti carte mama ca sa ai un loc de munca bine platit.” What the fuck? Uitati-va la toate curvele si toti rachetii care zac pe la cafenele si te miri pe unde in timp ce altii isi tocesc coatele la birouri 9-12 ore pe zi. Apoi imi vin in minte exemplele celor care au schimbat lumea, de la Jobs la Pasteur si altii care si-au lasat amprenta adanc pe existenta noastra. Oamenii de acest gen vorbesc despre ruperea barierelor, despre inovatie, despre trairea zilei de maine ca si cand ar fi ultima, despre pasiune si altele. Lucrurile acestea ar trebui sa ma motiveze, sa ma faca sa imi doresc sa spintec muntii? Ei bine nu ma fac. Probabil ca este o chestiune de sistem de valori si de ce iti doresti in viata.
Eu imi doresc o familie fericita si un trai decent. Ok, ce inseamna decent? Decent e atunci cand esti multumit cu ce ai, iar acest multumit difera de la om la om. Si nu cred ca pe masura ce ai, vrei mai mult. Vrei mai mult din anumite lucruri, nu din tot, dar asta poate reprezenta o motivatie pe termen scurt, nu un quest permanent pentru bani si mai stiu eu ce altceva excita neuronii sau sufletul unora.
Whatever, ce vroiam sa zic este ca nu mi se pare esential sa stii ce vrei sa faci peste 5 ani de acum incolo. Poti foarte bine sa mergi pe cursul destinului, iar cand ti se pare ca deviaza un pic sa ii dai un branci inapoi pe fagasul dorit. Poti fi reactiv, nu proactiv, insa trebuie sa-ti asumi sa primesti la fel. Adica sa ajungi sa fii multumit cu tine insuti/insati, fara sa fii frustrat sau resemnat.
Are sens?
zoologika 