„Berbeci imaginari care aleargă prin stele”

IMAG0410

Mama a încercat, m-a dus la biserică, la împărtășanii, trecut pe sub mese, învieri și alte alea. La un moment dat chiar m-am dus și singur, deși nu prea știam de ce mă duceam. Prin liceu profu’ de religie, un tip mișto de altfel, ne-a rugat să mergem la slujbă și apoi să discutăm impresii. A fost momentul când am decis că biserica nu e locul meu preferat când se mai află și alți oameni în ea. Nu înțeleg de ce, cuvioasele babe, smeritele femei, prea pioșii bărbați și cucernicii moși, oile și pâinea lui Dumnezeu, se dau de ceasu’ morții de habotnici ce sunt, iar când vine vorba de minimum de respect se mhmm cu jet pe cuvântul popii, al celor șapte ani de acasă și al Ăluia de sus inclusiv.

Azi mi-a fost dat să văd scrierea unui popă interesant. Asemenea tânărului de aici, ce dă în vileag sfânta mufare la robinetul miraculos, în timp ce farmacia șade singură ca piatra în pustietate, autorul se pronunță retoric despre enoriașele care pun botul la prezicerile astrale. Posibil să fi fost chiar el, cel care 20 de minute mai târziu, la începerea slujbei de botez, urma să ne roage frumos să respectăm taina și să ne ținem pliscurile. Era preventiv, iar nu o mustrare școlărească, cum văzui deunăzi la Mariana Mihuț spre doamnele cărora le sunase celularul în primul rând. Degeaba, mă gândeam, părinte, vitele din noi vor simți nevoia să comenteze, să dezbată politicile de sănătate publică, să pomenească rudele care nu au ajuns, să șușotească ce bine-i stă mătușii în rochia ivoire, ce scumpi sunt copii, căci da, se botezau nu 2, nu 3, ci 5, deodată (ce pot să zic, business is booming). Și nu a durat mult, că murmurul a început. Priveam trist și rușinat, la oamenii din jur. Și mă rușinam și mai mult de faptul că, în prostia mea, de om care nu stă primul la rând duminica să intre în bisercă și care vine la slujbă de gura popii, o dată pe an, am ales să tac din respect pentru cei care cred în ce se întâmpla acolo. Poți să fi ateu până în măduva oaselor, dar asta nu te împiedică să fii respectuos față de credințele altora. Iar la pauzele popilor, murmurul se transforma într-o vâltoare de voci, asemeni vacarmului din piețe.

Biserica, poate cea mai bine organizată multinațională din istorie, cu siguranță cea mai longevivă, se asemuiește într-un mod ciudat cu știința. Trăim vremuri istorice, în care undele gravitaționale ne-au gâdilat senzorii. Sunt tot un fel de lucruri nevăzute, dar în care credem. Cam la fel ca cele bisericești sau .. ca horoscopul. Veți găsi oameni care se vor încrede într-însele, în unde, fără să clipească, la fel cum unii sughiță la auzul predicțiilor lui Neti ori cum alții sunt siguri că văd chipul Său în copacul proaspăt spintecat. Diferența între rațiune și speranța deșartă. Desigur, simțurile noastre sunt ușor de păcălit și pe deplin imperfecte, dar nu pot să nu mă crucesc 🙂 când văd că în istoria de 4 miliarde și jumătate de ani a Pământului, religia creștină e doar un firicel.

 

 

 

Anunțuri

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s