Să mai zică cineva că Dumnezeu nu te încearcă

Milano, mâncăm de prânz, soţia nu poate duce toată porţia de paste. Zic hai să luăm la pachet, nu mi se pare nimic rușinos, ba chiar ceva de făcut oricând poţi evita aruncarea mâncării. Ea zice hai să nu ne complicăm. Aveam să ne întâlnim cu cineva şi să fi cărat mâncarea de colo colo nu era tocmai comod. Zăresc pe geam un nene care părea că s-ar fi bucurat să primească niste paste calde şi zic să-l fericim pe om. Zis şi făcut, luăm pachetul şi când să i-l întindem nevoiaşului acesta scutură nervos din cap de două ori trădând zbuciumul puţinei lucidităţi rămase între urechi. Asta e, mergem mai departe. Pun caserola în rucsac convins că nu va curge şi că vom găsi repede un altul, mai cooperant, pentru care foamea învinge raţiunea .. sau lipsa ei.

După o vreme verific rucsacul ca să văd dacă nu cumva curge şi … surpriză, mai multe lucruri bălteau în grăsime. Ooof! Scot, şterg, plec mai departe cu caserola în mână. Ne vedem de treabă şi după vreo 30 de min de mers prin Brera dăm de un alt homeless. Uşurare, alerg spre el ca spre iubirea regăsită, îi întind mâncarea şi primesc un „grazie, ciao!”. Mulţumirea cred că a fost a lui, iar salutul părea de mai sus, de mult mai sus, dar sper de bine.

P.S. ştiu, la carte zice să faci rugăciunea şi pomana în taină, dar povestea asta pare prea ruptă din cele cu învățăminte.

Anunțuri

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s