Somnul PR-ului naşte o societate tâmpită

Da, chiar aşa. Cum şi-au permis tablagii, garcea, milițienii să amendeze un om care trecea neregulamentar strada şi, mai mult, la refuzul legitimării să îl încătuşeze cu bestialitate?!?

Prin 2005, când vedeam un promo obosit la Vacanța Mare şi luam o porție de garcea, împins şi de imaginile veşnice ale polițistului american în fața căruia te caci pe tine încă de la primele vorbe, mi-a venit idea să sun la IGP şi să le propun o campanie de PR. Avântul instituțional îmi întrecea expertiza sau nivelul de percepție a realității dar am sunat cu aplomb şi naivitate şi m-am lovit de o voce feminină care m-a bla blaaaa blaaa asigurat că se derulează bla bla multe campanii de imagine ale Poliției Române.

De atunci şi până zilele astea, când o cetățeană s-a pus perpendicular pe voința organului de ordine, am abandonat subiectul. S-ar părea că la fel a făcut şi departamentul de PR din cadrul Poliției Române. Deşi sunt convins că sunt foarte mulți oameni care fac cinste acestei meserii în România, presa, mediile de comunicare în general şi chiar discuțiile la un pahar de vorbă favorizează mai degrabă polițistul prost, beat, cu exces de zel, infractor, neputincios în fața telefonului către superiori şi în multe alte ipostaze nedorite. Sunt zale în lanțul cu care ne legăm zilnic de picior bila care ne duce din ce în ce mai adânc în haosul nerespectării legii şi a sfidării conceptului de regulă valabilă pentru mase. Nu voi intra în polemica faptului că vorbim şi de un efect al palmelor pe care legea le-a încasat constant de la clasa politică până nu demult, iar politicul este breaking news pe toate gardurile.

Aşa că aştept cu nerăbdare ca PR-ul să devină instrument şi pentru Poliție, nu doar pentru DNA şi ANAF.

Anunțuri