Istanbul, orașul unde Isus și Allah stau sub același acoperiș

Dintre toate orașele care mi-au fost date să le vizitez până acum, Istanbulul este de departe locul unde m-am simțit ca miezul în nucă. Și nu cred că are doar a face cu faptul că înalta poartă a fost cuvânt de ordine câteva sute de ani pe meleagurile noastre. Orașul este o combinație fermecătoare între modern și vechi și între disciplină și dezordine. Este locul unde nu se interpun doar oamenii de rând ci și divinitatea în formele sale acceptate unanim.

Să le luăm pe rând:

Moscheele și  respectul față de religie

Cel mai vizitat obiectiv din Istanbul, și pe bună dreptate, este Hagia Sophia, cea mai mare moschee din oraș și cea care are în condică cele mai multe pagini de istorie.

Ca aproape orice lucu măreț în acest oraș, este o invenție romană la orgine, fiind de-a lungul secolelor trecută prin trei versiuni până la cea curentă. De aici se explică și faptul că sub cupolele sale se regăsesc scrierile superbe (caligrafia fiind una dintre artele otomanilor) religioase alături de petice de mozaicuri care redau simboluri creștine.

În fața acesteia se află Moscheea Albastră sau Sultan Ahmet, singura cu șase minarete din Istanbul.

Pentru că mândria sultanului al cărui nume îl poartă era atât de mare, întrucât a fost nevoie de șase minarete pentru a o satisface, la Mecca, unde moscheea avea șase minarete, au trebuit să mai construiască una. Cu toate acestea Mosheea Albastră este prea plecată în fața Hagiei Sophia din toate punctele de vedere. Este însă activă, spre deosebire de Hagia Sophia, care este muzeu, astfel că va trebui să vă descălțați și să vă acoperiți goliciunile la intrare.

Ori de câte ori ai auzi de respectul musulmanilor față de religie acest lucru nu te va frapa decât când îl vei vedea cu ochii tăi. În moscheele turcești au loc cinci rugăciuni pe zi, care nu se aud doar în moschee, ci în tot orașul. Pe minarete și în diferite puncte din oraș sunt montate difuzoare care propagă în toate ungherele cuvintele de preamărire a lui Allah.

Iar respectul față de aceste rugăciuni este impresionant. Plimbându-ne pe marginea apei pe lângă niște vânzători de nimicuri care ascultau un fel de Florin Salam autohton, am asistat la o scenă care arată că totul se fixează în sânge fix în cei 7 ani din sânul familiei. În clipa în care dinspre moschee s-au auzit primele cuvinte ale rugăciunii unul dintre vânzători a oprit instant casetofonul.

Alte lucruri de văzut

În condițiile în care obiectivele majore sunt puține la număr, poți să-ți planifici o săptămână fără să stai cu limba scoasă la finele fiecărei zile. După ce epuizezi moscheele mai sunt interesante de văzut:

Palatul Topkapi – reședința sultanilor, loc reprezentativ pentru arta otomană și exemplul clar că opulența nu are niciodată limite

Turnul Galata – situat în cartierul Taksim, oferă oportunitatea unei panorame la 360 de grade asupra orașului

Basilica Cisternă – spațiu subteran conceput de romani pentru a adăposti rezerva de apă a orașului

Strada Istiklal – cea mai aglomerată pietonală din Taksim și locul în care doamnele/domnișoarele vor fi foarte fericite grație magazinelor care abundă de indirim

Croaziera pe Bosfor  – 2 ore în care te prăjești la soare și vezi pe o parte Europa, iar pe cealaltă Asia

Muzeul de artă turcească și islamică – unde profiți de o scurtă incursiune în arta lor, atât de diferită de cea europeană

Europa și Asia

Unul dintre așii din mâneca Istanbulului este faptul că se întinde pe două continente. E firesc dacă te gândești că oficial sunt 13 milioane de locuitori. Deși este singurul as de acest gen de pe planetă nu îl ajută foarte mult, având în vedere că pe latura asiatică a orașului nu ai nimic de făcut, iar atracțiile se văd de pe bărcuța de croazieră.

Pisicile și autocarele

Istanbulul poate fi numit foarte ușor orașul pisicilor și al autocarelor. Ambele sunt peste tot. Pisicile sunt emoloagele câinilor de la noi, însă își găsesc căminul în orice loc, de la tomberoanele de pe străzi  la vitrinele magazinelor sau în poala vreunui turist la o terasă.

Bazarele

Primul și cel mai râvnit de jumătatea frumoasă a omului este Marele Bazar, binecuvântat de Allah cu 61 de alei și peste 3000 de magazine.

În mare, produsele sunt țoale, bijuterii, ceramică, dulciuri, covoare și suveniruri. Contrar așteptărilor prețurile din bazar sunt un pic mai mari decât în afara lui, chiar și după ce ai negociat la jumătate prețul comunicat inițial de vânzător. Actul cumpărării este un adevărat ritual. Totul începe cu vânzătorul, care te agață de pe alee și te invită la el în prăvălie promițându-ți cea mai bună marfă și un preț bun. Chiar dacă uneori devin agasanți și deja îți împachetează un lucru la care te-ai uitat doar, e bine să intrați în joc și totul va fi doar un episod dintr-o frumoasă poveste turcească.

Experiența care mi-a dovedit însă că voința face toți banii este cea trăită în bazarul de mirodenii, deși locația nu are relvanță. Aflat într-un magazin de eșarfe (ignorați incompatibilitatea eșarfe – mirodenii) mi-am lăsat soția să probeze în pace și am fost abordat de unul dintre vânzători. La prima vedere părea doar un puțoi de 20 de ani, care îl idolatriza pe Ronaldo. Surpriza a fost mare să îl văd că, la aflarea faptului că sunt din România, se înființează lângă mine cu pix și hârtie și mă roagă să-i spun pronunția principalelor sintagme de salut, mulțumire, socializare (ce mai faci etc.) în română. Huhh? Adică wtf? Câți vânzători ați văzut la noi făcând asta cu un neamț de exemplu? Și uite așa auzeam în stânga și în dreapta mușterii abordați pe limbile lor, în germană, italiană, spaniolă și de ce nu, română.

Revenind la bazarul de mirodenii, invenția unei soții de musulman, acolo găsești doar două alei principale, care abundă de mirosuri și culori, rahat, halva, baclava, ceaiuri și toate mirodeniile pământului.

Unul încerca să ne vândă șofran iranian la 35 de lire gramul (adică 70 de lei), airmând că este cel mai dintre toate soiurile. Determinarea merge până acolo încât vor cumpăra de la altul ca să îți vândă ceea ce dorești să cumperi.

Despărțirea

Cel mai greu îți este să pleci de acasă, iar acolo fix așa m-am simțit. Este o versiune mult evoluată a noastră. Mâncarea, oamenii, aerul orașului, foarte multe lucruri te fac să simți o atmosferă autohtonă, ca și când românii i-ar fi cucerit pe otomani și nu invers.

Anunțuri

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s