Critica națiunii pure

Spuneam nu demult de faptul că m-am hotărât să gândesc pozitiv. Să mă dezic de mocirla de gânduri rele prin care călcăm zi de zi și să mă încalț cu cizmele imaculate de optimism. Apoi m-am dus la film și în timp ce eram la toaletă spălându-mă pe mâini am sesizat în oglindă doi tipi care s-au scurs spre ieșire din cabinele unde intră o singură persoană, prin spatele meu, fără să dea mâna cu dispenser-ul de săpun și jetul de apă rece. Erau ei, doi dintre tinerii care merg apoi și își țin prietena de mână și poate chiar o mângâie suav pe față, pe buze și … pe buze.

Și acest peisaj mi-a amintit că la fel de bine cum există oameni pe care îi iubesc, trebuie să existe și oameni pe care să îi urăsc. Și nu sunt doar ei. La fel sunt și cei care se urcă în metrou înainte să coboare ceilalți, cei care te sfidează în trafic fie ca pietoni, fie ca șoferi, aceia care ne sfidează din Casa Poporului, cei care își bat prietenele și soțiile, cei care primesc pensie de nevăzător având permis de conducere și lista poate continua.

Dar apoi mi-am amintit că există și cealaltă jumătate a paharului, cu cei care încep ziua de dimineață, cu taxmetriști care te așteaptă să ieși din local pentru că le-ai dat prea mulți bani din greșeală când ai plătit mai devreme, cu oameni care salvează alți oameni de la moarte, cu tineri care câștigă medalii la olimpiade, cu sportivi care fac performanțe, cu oamenii care parchează astfel încât să nu încurce pe nimeni, cu oameni care reciclează și mai ales cu oameni.

Așa că am înțeles că aceasta este lumea și nu o putem schimba. Noi ne putem schimba ca indivizi și odată cu noi putem contamina puținul din jurul nostru. Putem să ne trezim dimineața și să ne luăm pe noi haina înțelepciunii, să călcăm pe pașii respectului, să stăm pe scaunul facerii de bine și să bem paharul răbdării. Nu trebuie decât să alegi.

Tata are 60 de ani și a început să colecteze baterii după ce i-am povestit de faptul că se pot recicla.

Anunțuri

2 gânduri despre “Critica națiunii pure

  1. Eu usor sa spui, mai greu sa faci………de multe ori plec de acasa cu gandul : ,, astazi nu o sa ma enervez”.insa dupa 100 de metri cu masina apare cate unul care ma face sa nu imi respect cuvantul..gandul….in Romania nu prea se poate.

    1. E o discutie lunga aici intre cat tine de mine si de mediul din jur. Adevarat ca sunt putini care se pot controla oricat in orice conditii. Dar tocmai ei ne arata ca e posibil.

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s