Despre moarte

În Coran stă scris că singurul lucru sigur pe această lume este că murim. Cum, când, de ce, ne este rezervat doar nouă să aflăm. Nu reușesc să nu fiu surprins de fiecare dată când aflu că cineva cunoscut a murit. Poate că este senzația că ieri pălăvrăgeam, iar acum nu mai este, sau pentru că a trecut în lumea celor drepți pe neașteptate sau pur și simplu mă face să-mi amintesc faptul că viața e ca un fir de acrobat bine întins pe care mergem cu siguranța unui trotuar lat de 1 metru.

Miercuri mă aflam în vizită la ai mei, ajutându-l pe tata la calculator cu niște acte. Auzim ceartă la vecinii de la etajul superior. Nimic neobișnuit. De ani buni discuțiile din familia lor se desfășoară pe un ton de luptă. Așadar trecem cu vederea și ne așezăm la masă. În acest timp o vecină de la o altă scară ne sună și ne anunță că băiatul celor de sus s-a aruncat de la etaj.

Nu știu dacă ați primit vreodată un pumn în burtă sau dacă vi s-a tăiat răsuflarea în așa fel încât să aveți nevoie de câteva momente bune să vă reveniți. Era un tânăr venit acasă în vacanță, de la masterul pe care îl făcea la Londra. Restul nu are sens să-l povestesc.

Ne-am bucurat, dacă pot spune așa, când am aflat că avea puls la venirea salvării. Și ca niciodată mama se ruga pentru el, iar eu, deși nu-l cunoșteam mai departe de banalul salut aruncat unui vecin, mă gândeam la soarta lui permanent. Nu a supraviețuit. Dumnezeu să-l ierte.

Mi-a revenit în mine veșnica discuție despre sinucidere. Ce sunt sinucigașii? Oameni lași care fug de probleme și de viață sau unii dintre cei mai curajoși care îndrăznesc să-și calce instinctele în picioare și să îmbrățișeze îngerul morții cu dezinvoltură? Desigur că e un mod limitat de a vedea lucrurile. Nu știi ce se petrece în mintea și în sufletul unui om când face acest gest. Tind totuși să cred că e o combinație din cele două. Viața e prea frumoasă să o dai la o parte (da, știu, o spune cel care nu are membre lipsă sau mintea pe jumătate) iar moartea e prea puțin cunoscută ca să crezi că este răspunsul universal pentru problemele care par fără rezolvare.

În timp ce scriu aceste rânduri, unii dorm, fac sex, pescuiesc, mănâncă, își cumpără haine, citesc, fac duș, se uită la TV, se droghează, vând arme, se urcă pe munți, înoată, iar unii se nasc, în timp ce alții mor.

Anunțuri

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s