Cultul mocăciunii și adunatul de pe jos

Seara trecută am fost la Cora la cumpărăturile săptămânale. Și am lăsat o cârcă de bani. 350 de lei pe un coș de prostii. Mă rog, să las deoparte gândurile în care îi văd spânzurați pe toți comercianții de la raft.

Mergând prin magazin am văzut doi indivizi care s-au aplecat succesiv după un rahat (n-am văzut ce) pierdut de cineva. Parcă era un căcat mare poleit cu aur. Pe bune fraților. Unii se opresc și se uită la toate prostiile, poate cine știe ce avere e acolo. Dacă tot crezi că norocul s-a îngrămădit la ușa ta și ai să găsești avere pe stradă măcar să te ducă mintea că un lucru prețios e ușor de recunoscut, iar un flec rupt nu poate să ascundă nici diamante și nici teancuri de bani.

Dar comportamentul ăsta de încetinit mintal cred că derivă din cultul mocăciunii. Dacă e moca să fie fără număr. Exemple sunt destule, de la agheazmă și anafură, unde se împart coate din greu alături de dumnezei și sfinți cu toptanu, până la cozile de la inaugurările de economate. Înțeleg că sunt mulți care prețuiesc punga de zahăr și litrul de ulei, dar nu văd de ce trebuie să se umilească pentru atâta lucru, când se vede că viața nu i-a dus încă pe muchia unde umilința nu mai e o stare excepțională. Bașca faptul că nu știu ce caută, de ce cumpără ce caută și cât a fost reducerea. Era redus. Nu mai contează restul.

Anunțuri

Dă în taste

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s