Într-o ureche

Aşa arată o stradă laturalnică în Vama Veche. E nebunieee.

Oradiei

Gramatica nu a fost niciodată frate cu românul. Cu toate acestea, normal nu este ce credem noi, ci ceea ce acceptă majoritatea. Iac-aşa m-am trezit citind prin presa orădeană genitivul „Oradiei”. Da, se pare că i-ul care înlocuieşte veşnic e-ul în anumite cuvinte din cuvântările transilvănenilor, nu s-a mulţumit cu oralul şi s-a integrat şi în scris. Nimic greşit, în continuare mi se pare foarte drăguţ să aud braşoveni sau sibieni spunându-mi că le-ar „plăcia” x sau y lucru.

Este foarte tare cum ceva ce contravine lucrurilor pe care le-ai învăţat se consideră normal într-o comunitate, unde probabil forma pe care tu o cunoşti a respectivului lucru este văzută straniu.

E o chestiune de norme şi de şabloane, de faptul că unii mănâncă gândaci şi se jură că sunt gustoşi, iar alţii nu concep să doarmă în colibe.

Apples for everybody

Da, azi e vorba despre mere. It’s all about the apples baby, yeaaaaaaaah! Măgarii ăştia de la Apple sunt ză kings, ză superstars, ză ones. Şi nu mă refer la oameni, ci la device-uri. iPod, iPhone, iPad au dus Apple pe culmile preamăririi financiare şi consumeriste. Până acum 6 luni eram anti Apple, din fire fiind anti brand-uri populare (Nike, Sony etc.). Dar după o experienţă neplăcută cu un smartphone LG am decis să trec la the big league. Şi uite aşa am avut de ales între iPhone4, Galaxy S şi Desire. Şi ca să vezi, după analize îndelungi care au durat cam o lună am ajuns să fiu posesor de iPhone4, foarte mulţumit şi încântat. Aşa că am trecut de la stadiul de om indiferent la ceea ce huleam în urmă cu ceva timp, adică asta:

Dar ideea nu este că am eu iPhone, pentru că asta nu interesează pe nimeni. După ce au anunţat rezultatele pe trimestrul 2 din 2011 lumea s-a trezit brusc cu chiloţii în vine, nu pentru că a slăbit subit ci, pentru că Apple a vândut de 28, 57 miliarde de dolari în perioada aprilie-iunie. Din aceşti bani 7,31 de miliarde au fost profit net. Ei, mai aveţi chiloţii pe voi? Şi ca să nu fiu incorect trebuie să spun, ceea ce altfel toţi ştim, că meritul este în cea mai mare măsură al incredibilului Jobs.

P.S. Totul se măsoară în milioane sau miliarde la Apple. România ar trebui să se împrumute la Apple, nu la FMI. 😀

Cine ascultă manele-i fraeeeeer!!!

Aţi observat că atunci când cineva este întrebat ce gen de muzică ascultă prima tendinţă este să spună ce nu ascultă: ” aaa cu siguranţă nu manele…”? Spanac, atunci de unde au frate maneliştii bani de nu a întors Isărescu în viaţă lui cu lopata în vistieria statului? Îi schimbă între ei de la unul la altul? Dar ipocrizia e mai parşivă de atât. Să vezi că hintelectualii nici nu citesc tabloide şi nici nu stau târziu să se uite la Capatos. Pur şi simplu ei schimbă între National Geographic şi Discovery, iar când se plictisesc de maimuţele care şi-o trag pe acolo (căci din păcate şi posturile acestea au un anume procent de content nerecomandat copiilor :)) schimbă postul pe altele quality. Whatever.

Aşadar toţi suntem nişte sfinţi şi ascultăm doar de Patapievici şi de învăţăturile Prea Fericitului Daniel dar audienţele şi tirajele emisiunilor şi publicaţiilor tabloide sunt în tavan, tavanul Casei Poporului, nu al apartamentului meu. Idee este că eu citesc şi tabloidele şi nu pentru că mă preocupă ce băşini a mai tras Mutu sau cu cine şi-a mai tras-o la propriu Crudu, dar pentru că sunt cea mai tare sursă de divertisment a momentului. Nici Divertis nu mă mai face să ma c%c pe mine de râs cum o fac comentariile articolelor de pe site-urile tabloidelor.

Nu fiţi ipocriţi cu intelectul vostru. Daţi-i păpica bun, gen Hesse, Marquez, Bach, Pacino, Hopkins şi ce va mai excită vouă neuronii de dăştepte şi dăştepţi, dar nu-i interziceţi deliciul divertismentului modern realizat de pleabă. Cum să mai ştiţi să deosebiţi binele de rău dacă nu îl priviţi în ochi sau … mă rog, între picioare? Hai că încep să vorbesc ca mama.

Găsiţi aici exemplu de articol absolut inutil pentru omenire.

Pe curând. Până atunci nu lăsaţi logika jos.

De unde vii şi unde mergi?

V-ati intrebat vreodata care e rolul nostru, care e faza? Ma gandeam deunazi la intrebarea pe care ti-o pune angajatorul de obicei: „unde te vezi dupa x ani”. Apoi ma gandeam la ce scrie in Coran, ca singurul lucru cert pe lumea asta ar fi acela ca vom muri candva. Altceva, nimic nu e cert. Traim in conventii si reguli, ne limitam existenta de multe ori voit, incercand sa ne conformam intr-o societate pe care nu am cerut-o, nu am cautat-o, ci pur si simplu ne-a fost servita. „Trebuie sa inveti carte mama ca sa ai un loc de munca bine platit.” What the fuck? Uitati-va la toate curvele si toti rachetii care zac pe la cafenele si te miri pe unde in timp ce altii isi tocesc coatele la birouri 9-12 ore pe zi. Apoi imi vin in minte exemplele celor care au schimbat lumea, de la Jobs la Pasteur si altii care si-au lasat amprenta adanc pe existenta noastra. Oamenii de acest gen vorbesc despre ruperea barierelor, despre inovatie, despre trairea zilei de maine ca si cand ar fi ultima, despre pasiune si altele. Lucrurile acestea ar trebui sa ma motiveze, sa ma faca sa imi doresc sa spintec muntii? Ei bine nu ma fac. Probabil ca este o chestiune de sistem de valori si de ce iti doresti in viata.

Eu imi doresc o familie fericita si un trai decent. Ok, ce inseamna decent? Decent e atunci cand esti multumit cu ce ai, iar acest multumit difera de la om la om. Si nu cred ca pe masura ce ai, vrei mai mult. Vrei mai mult din anumite lucruri, nu din tot, dar asta poate reprezenta o motivatie pe termen scurt, nu un quest permanent pentru bani si mai stiu eu ce altceva excita neuronii sau sufletul unora.

Whatever, ce vroiam sa zic este ca nu mi se pare esential sa stii ce vrei sa faci peste 5 ani de acum incolo. Poti foarte bine sa mergi pe cursul destinului, iar cand ti se pare ca deviaza un pic sa ii dai un branci inapoi pe fagasul dorit. Poti fi reactiv, nu proactiv, insa trebuie sa-ti asumi sa primesti la fel. Adica sa ajungi sa fii multumit cu tine insuti/insati, fara sa fii frustrat sau resemnat.

Are sens?

I was blind but now I see

Da, asa ma gandeam aseara, cand impreuna cu alti 50.000 de oameni urlam de mama focului in Piata Constitutiei la concertul fenomenalului, extraordinarului, incredibilului, unicului … Bon Jovi. Brusc ii spuneam sotiei ca „imi dau seama ca nu prea ascultam muzica in masina”. Nu are sens sa mai vorbesc. Muzica vorbeste de la sine.

Presa zice.

vorsprung durch Technik

Aşa zice sloganul unui constructor auto neamţ. Nu mai spun care e pentru că cine ştie cunoaşte, iar cine nu ştie probabil că nu e interesat. Înseamnă „progres prin tehnologie” şi este probabil adresat inginerilor :). Whatever. Ideea este că mi-a venit în cap acest lucru instant când citeam azi dimineaţă că un profesor de fizică din State, acolo unde merg câinii cu covrigi în coadă, s-a apucat să le explice elevilor legile fizicii pe jocul Angry Birds. Da, da, păsărelele furioase, jocul ăla de produce demenţă în masă pe net şi pe telefoanele dăştepte.

Cică urmărind traiectoria înaripatelor se pot ilustra acceleraţii şi alte chestii interesante pentru studenţi. Mă rog, unde vroiam să ajung este că din păcate sistemul nostru e departe, iar îndoctrinaţii noştri de la catedră ştiu în mare parte doar cum să te îndoape cu teorie şi să te pună să o redai ca un radio blocat pe play. Îmi amintesc cu drag de profu’ de fizică din liceu care era un astfel de om, cu gândire pragmatică, nu prins în limitele programei de tâmpit oameni. Ajung să zic şi eu stereotipic că după noi potopu’.

Dar cât timp iegzistă logikă mai există speranţă. Povestea profului minune de peste ocean.